Mi-e aripa frântă, mi-e zborul sfârşit
Şi clipa ce zboară mă strânge,
În menghini de timp sunt presat, sunt strivit
Şi nimeni pieirea nu-mi plânge.

O urmă lăsată sub pasul grăbit,
Cuvinte-n nisip, amintire,
Sub valuri se stinge-al meu vis pustiit,
Hoinar şi prădat de iubire.

Şi plânge arcuşul vieţii tacit,
În lirică-mi caut alinarea,
Mă-mbrac în albastrul de cer infinit,
Ce-mi strigă: "Învaţă răbdarea!"

Sub daltă suspină materia şi eu,
Cu jalbele-n suflet şi minte,
Mă rog iar şi iar bunului meu Dumnezeu,
Să-mi spună doar două cuvinte.

Şi-aud ca prin vis... Ce susur, ce har!
"Fii tare şi plin de credinţă,
Privirea să-ţi fie mereu la Calvar,
La cruce găseşti biruinţă!"

Suspinul se stinge şi-n lacrimi ce cad,
O muzică moartă învie,
Lumini de albastru şi verde de jad,
Îmi face trăirea mai vie.

Cu ochii spre ceruri şi revigorat,
Păşesc bucuros pe cărare,
Când Duhu-mi şopteşte: " Fii sfânt, fii curat!"
Pricep ce înseamnă "Răbdare!"

03/07/14, Barcelona- Lucica Boltasu