Își plânge amarul pe luciul de apă,
Cu plete-nmuiate în apa curată,
Se uită mirată și ... nemişcată,
În apa ce de-o viaţă-i e... surată.
Ar vrea să-și întindă spre cer, brațe-blânde
Să-ntrebe: De ce-i tot aici? Dar ...
Își pleacă privirea în apă... și plânge...
Ca brațele salciei-soră, pe apă - aplecate.
În luciul de apă e... seninătate!
O... îmbrățisare de cer- salcie- apă...
Un gând apare pe neaștepate:
Oare știu să prețuiască darul, acei ce pot privi
Cerul, fără dificultate?
*********************************
Căci...
Cei ce stau ziua și noaptea, doar cu apa la picioare,
Ştiu că-n oglindirea apei, te-mprietenești cu cerul...
Și acolo de eşti pus, apa îți este prieten
Doar din luciul ei îți chemi, cauți în iubiri, Străjerul?
...Își aduce lacrima ca o ofrandă,
Domnului în luciul apei,
Mulțumind cu bucurie căci în apa liniştită,
Poate cerul să îl vadă.
Rugăciunea unui suflet, din căruciorul suferinței { cu trimitere la spiritual!}
Răsplata...în cer..
O creație extraordinară și profundă ! Vă mulțumim pentru ea !
Domnul cu D-voastră !