Bogatul și săracul

Pe o masă-acoperită
Cu-n ștergar în pătrățele,
Se umfla plin de mândrie
Cozonacul uns cu miere.
Se-admira pe sine însuși
Că-i pufos și dulce tare,
Parfumat cu multe-arome
Care mai de care...

Se întinse-n tava lungă
Si cu ochii în oglindă,
Și de sus cu-a sa privire
Întrebă pe mămăligă:
,, Ei, ce zici de-a mea aromă
Mămăligă, doar cu sare ?
Care dintre noi, mă rog,
N-are asemănare ?
Ia privește mai atentă,
Cât de bine-mi merge !
Nu degeaba-s uns să fiu
Peste tine rege !
Am coroană de stafide
Coaja rumenie,
Chiar și turtele pe vatră
Mi-se închină mie! ’’

Într-un tuci mai vechi ca moara
Care macină-adormită,
Clocotea sub jarul roșu,
Mămăliga liniștită.
Și privind spre prințul rumen
Cu obrajii ca de floare,
Se gândi cum să-i răspundă
Fix, la întrebare:
,, Mândrule ce stai pe mese,
Admirându-te în oglindă,
Cu mantaua-ți aurită
Ca și-a cojilor de ghindă,
Îți cunosc admiratorii
De la mic și pân’ la mare;
Știu, că-s simplă mămăligă
Doar cu apă și cu sare;
Însă pentru mine, alții,
Au strigat desculți în drum ;
Pentru mine cozonace,
S-au strâns lacrimile-n pumn…
Știu că-s aspră, gălbejită,
N-am arome ca și tine.
Prin străini mă strigă unii,
Căci le-e tare dor de mine…
Poți să fii tu împăratul
Boierimii, ani de ani ;
Eu rămân și ,, cozonacul ‚’’
Pentru gloata de sărmani .’’

Și ducându-și către tâmplă
Pana înmuiată-n toc,
Se opri și scriitorul
Pentr-o clipă într-un loc;
Și zâmbind la amintirea
Ce în minte îi tot strigă,
Să nu-și uite rădăcina,
Că-i din neam de mămăligă !

Viorel Balcan 21 05 2014