De ce?
Autor: Gavriil STIHARUL  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dan_dan in 09/07/2014
De ce nu mă minţi Iisuse,
de ce-mi spui că este greu,
că pe lume sunt cătuşe
şi că rău e rău mereu?



De ce nu mă minţi, Tu, Doamne?
vreau să-mi spui că e uşor,
că pe lume nu e foame
şi că rănile nu dor.



De ce port vina astei lumi?
cupa intrebarii-o sorb,
ce beznă s-a lasat pe ulmi –
cel ce vede este orb?



Dor de mai îl torn în toamne,
firul amintirii-l tai
cu iertărea păcii, Doamne,
şi cu nopţile din rai.



Un blestem străvechi apasă –
este har sau întâmplare?
este boală ticăloasă ?
port în mine o-ntrebare.



De ce nu mă minţi Tu, Sfinte?
spune-mi că sunt doar gradini
să nu-mi mai aduc aminte
nici de spini şi măracini.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1451
  • Export PDF: 2
Opțiuni