Scenariul unei gâze

Azi, am prins în palme-o gâză ;
O gâză, ce pentru unii e și hâdă,
Nesuferită, sau nepoftită zburătoare…
Și mă uitam printre zăbrele înăuntru
Să văd de plânge, sau o doare...

Făcusem palmele o cușcă de oțel ;
Dar ea stătea speriată-ntr-un ungher.
Captivă într-o lume cu zile numărate
De-a râs… nu pot să știu; De-a plâns… probabil, poate.

Instinctul îmi șoptea, să o plesnesc îndată ;
Doar una să îi dau, să cadă frântă, lată.
Căci n-ar mai avea nevoie de pomeni,
Nici mumă-sa n-ar plânge-o, nici dragii ei, săteni.

Și mă gândeam umil, în mintea mea nătângă:
De ce o fac pe gâză ostatică, să plângă ?
Nu eu i-am dat aripi, la mine nu-i datoare,
De ce să fiu călăul, acestei zburătoare ?

M-a dojenit mustrarea, ca vântul care trece,
S-o las în plata Celui, și liberă să plece.
Iar pentru sperietură, eu i-am cerut iertare,
Acelei gâze mici și necuvântătoare.

S-a dus în lumea ei, eu m-am întors a scrie,
Să fac din întâmplare, subiect de poezie.
Durerea n-are esență, e plină de-ntristare,
Nu-alege de ești mic, nu-alege de ești mare.

Oricine-ai fi în viață, să prețuiești aici,
Valorile cât munții, dar și pe cele mici.
Scenariul unei gâze îl scriu acuma eu,
Și nu uita că-n toate, există Dumnezeu !

Viorel Balcan 18 iulie 2014