CÂT TIMP AM FOST RISIPITOR

Cât timp am fost risipitor
Un fiu ce n-a-nțeles iubirea
Eram departe de Izvor
De Duhul cel pătrunzător
Și nu știam ce-i Mântuirea.

Un dor străin de Dumnezeu
M-a derutat să merg spre noapte
Să nu ajung la apogeu,
Să nu merg pe-un îngust traseu,
S-ascult amăgitoare șoapte.

Am fost captiv, terorizat
Ținut flămând, legat cu funii
Cu-ai mei nu am corespondat
(O, câte întristări le-am dat)
Simțit-am chinul presiunii.

Să mă întorc la-l meu cămin?
Am vrut, dar nu a fost posibil
Eram argat și-al meu destin
Gusta doar zbucium, nu alin
Totul era ireversibil...

Așa credeam, dar a venit
O zi cum alta nu fusese
(Vreo patru ani s-au împlinit)
Și-n traiu-mi rece și cernit
Intrat-au rugi, nu interese.

Când Fiul mi-a zâmbit duios
În suflet a intrat fiorul
Ce-mi da imbold către frumos
Să merg spre țărmul luminos,
Să nu-mi mai sfârtec viitorul.

Apoi, cu-n tânăr sentiment
M-am dus spre casa părintească
O, ce plăcut eveniment!
Ai mei, fără resentiment
N-au încetat să mă iubească.

Și n-am mai vrut plăceri să gust
Din mediul fără imnuri sfinte.
Să mă considere ”îngust”
Așa e bine și e just
Să nu mai stau printre morminte.

George Cornici/19 Iulie, 2014