În tot ce sunt, văd binecuvântare,
Chiar şi atunci când viaţa pare grea,
Căci nu e zi lăsată la-ntâmplare
De Dumnezeu şi tot ce e sub soare,
Îşi are rostul doar prin voia Sa.

Că sunt urcuşuri, că cobor, El ştie,
De-aceea ochii mi-i ridic spre zări,
În încercări, gândesc la veşnicie
Şi mă-ntăresc, Fiinţa Lui e vie,
Căci mă veghează şi îmi dă puteri.

Când cei mai mulţi şoptesc că sunt blesteme,
Atunci când rana sapă-n trupul meu,
Eu le răspund că nicicând nu m-oi teme,
Că tot ce-i pe pământ are o vreme
Şi-un rost ce-l ştie numai Dumnezeu.

Doar El, Preasfântul ştie ce lucrare,
Ce rol ne-a dat şi ce valoare-avem,
De-aceea-accept această prelucrare,
Căci transformarea-ntotdeauna doare,
Mă-ncred în El, mă-ncred şi nu mă tem!

Ce-i ne-nţeles de om, e-o provocare...
Cel credincios se-ncrede-n Dumnezeu,
Dar cei mai mulţi vorbesc cu-apostrofare
Şi nu găsesc cuvânt de-mbărbătare
Pentru sărmanul ce-a ajuns la greu.

Cunosc că nu-i nimic în omenire
Găsit curat, de-aceea Dumnezeu,
În planul Său perfect de mântuire,
Alege oameni înspre şlefuire
Şi-i modelează după placul Său.

26/07/14, Barcelona-Lucica Boltasu