Meditaţie Profundă
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Măreţia Dragostei Divine  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 29/07/2014
Meditaţie profundă

De meditezi profund, privind mereu
La măreţia, lucrărilor lui Dumnezeu,
Ce prin creaţie, nu au aceeaşi gamă
Şi-s diferite, fiecare cu misterul ei,
Începi să înţelegi puterea dragostei,
Ce îţi inspiră, şi respect... şi teamă.

De te gândeşti, la tainele-i ce poartă
Şi cine-a pus în ele şi destin şi soartă,
Şi când priveşti, cu băgare de seamă
Tu poţi să întrevezi prin ele elocvenţa
Aceluia, ce le ţine din veci existenţa,
Cu-obârşia-i ce trece, graniţa umană.

De meditezi în duh ce-aduce veşnicia
Când prin credinţă ea emană bucuria,
Vei pricepe ce-nseamnă focul pe altar
Când îngerul, cel cu cărbunele aprins,
O! Fiinţa ta cea pământească, a atins,
Să poţi vedea că viaţa-şi are un hotar!

E un hotar pe care ea nu-l poate trece
Căci lutul, îşi vrea-napoi ţărâna rece,
Ţărâna care-odată a fost ne-nsufleţită
Dar prin păcat pământului e tributară,
Însă Calvarul, cu Jertfa lui e salutară -
Căci în Hristos, viaţa veşnică va fi trăită.

Şi-atunci, când se va instaura înnoirea
Când peste tot... va sta desăvârşirea,
Când în Univers, un singur puls va bate
În pacea liniştii prea sfinte-a armoniei,
Cuprinşi în susurul cel dulce-al bucuriei
Cântări de imnuri scumpe-or fi-nălţate.

Flavius Laurian Duverna
28 iulie 2014
..mi-a fost dor de poezia deschisă{în afara rondelului..la care eu nu mă pricep asa bine..} a fratelui în Isus, Duverna..
Adăugat în 29/07/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 866
  • Export PDF: 45
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni