Îmi caut în adâncuri trăirea
Ce-aş vrea să o am zi de zi,
Mă-mpiedec în praguri de fire
Şi-mi plâng însăşi starea de-a fi,
M-agăţ de-amintiri juvenile,
De zâmbetul pur şi curat,
Mi-aş vrea înapoi anii-n care,
Trăiam liniştit şi-mpăcat,

Privind firmamentul albastru
Şi-apoi spre pământ, mă întreb:
Pentru ce am ales răzvrătirea,
Coborând de pe Sfântul Horeb?
De ce îmi e soră durerea
Şi truda, un leagăn de veci?
Se-aude în vale cum bate,
Un clopot, cu dangăte seci,

Vibrează fiinţa-mi sub faldul,
De vreme ce mi-a mai rămas,
Suspină cu mine şi aştrii,
Atunci când rămân fără glas,
Te-ntreb ca şi Iov: "Doamne, Tată,
Ce vină mai am şi nu ştiu?
Mă cerne cel rău că ajuns-am,
Să vreau ca să mor!" E târziu...

Aproape de "Poarta Frumoasă"
Eu stau ghemuit şi aştept,
Privesc gânditor spre mulţime
Şi inima-mi bate în piept,
Mai vine-ndurarea vreodată?
De oameni pridvoarele-s pline,
Eu stau ţintuit şi nu-i nimeni,
Să vrea să se-ndure de mine,

Şi totuşi mai sper o minune,
S-ajung într-o zi la izvoare,
Să-mi lepăd acolo tot greul
Şi plânsul s-alung în uitare,
Să spun omenirii de cruce,
De harul ce dă mântuire,
De Domnul Cristos şi de Duhul,
De Tatăl ce este Iubire,

Îmi caut în adâncuri trăirea
Ce-aş vrea să o am zi de zi,
Mă-mpiedic în praguri de fire
Şi-mi plâng însăşi starea de-a fi,
M-agăţ de-amintiri juvenile,
De zâmbetul pur şi curat,
Mi-aş vrea înapoi anii-n care,
Trăiam liniştit şi-mpăcat,

Dar ştiu că "a fi" este-o taină,
Ţesută la margini de veac,
Un dar fără seamăn prin care,
Pricep ce sunt eu şi ce fac,
O cale, un far, o lumină,
Izvor pentru cel însetat,
Sau poate un licăr ce-n grabă,
Se stinge când ploile bat.

03/08/14, Barcelona- Lucica Boltasu