Îmi arde lumânarea-n noapte
Subțire și tăcută, lăcrimând,
Iar ceara ei fierbinte se răstoarnă
Pe frunza ruptă a toamnei mele gând.

Deplâng în ceasul cu ispite
Poiana cea cu brazi și flori;
Aici sunt astăzi numai spini
Și trăznete la orizont și numai nori.

Ce dulce era părtășia
În poenișul de pe deal,
Eclesia era dumbrava
Care crestea substanțial.

Aici vedeai toți mântuiții
Uniți și strânși prin legământ;
Părinte fă-i să fie una,
Așa cum EU cu TINE sunt.

Și iat-acum era-mplinită
Această rugă pe altar
Credința-n Crist era curată
Și-n vie nici un fruct amar.

Dar de atunci și până azi
Atâția spini ne-au tot rănit
Și-atâtea lespezi uriașe
Înaintarea ne-au oprit...

O, Doamne care ne aștepți
Lângă altarul lăcrimării,
Ajută-ne să-ntoarcem pasul
De pe cărarea lepădării.

Și-n arie azi Te rugăm
Să faci o sfântă curățire
Dumbrava Ta să poarte iar
Parfum curat de mântuire...


Scrisă la data de 6 August 2014.