Vom da socoteală lui Dumnezeu
pentru timpul pierdut
(dintr-o afirmație)

Mi-am furat timpul din față
Care m-aștepta cu treaba
Ca să-mi dea folos în viață
Să nu o trăiesc degeaba.

Și-am fugit cu dânsu-n vară
Pe cărările crescute
În argintul de năgară
Și-n pufoase parașute.

Spre privirea de cicoare
Și în văz de romaniță
Ochii vor să îmi coboare
Fără nici o trebuință.

Palmele-mi cu vrere dalbă
Dau să mângâie în pace
Rozoviu duios de nalbe,
Auriu de coada vacii*.

Să strâng Soare din stamine,
Prospețime din petale
Parcă-aș fi printre albine
Din știubei** ieșit agale.

Starea mea epicureică
Tinde înspre-o ciocârlie
Care țese ca suveică
Într-o pânză azurie.

Și prin fluturi, și prin gâze
Mă îmbăt de libertate
Uitând muncă și osânze
De cu zori și până-n noapte.

După seară adun stele
Ce-au căzut în jungla ierbii
Ascultând hore de iele
Și privind cum pasă cerbii.

Duruie cum caprimulgul
Undeva pierdut în tihnă
Ogoindu-mă în fulgul
De tăcere și odihnă.

Până-n zori de dimineață
Nu cerui nici o răsplată...
Doamne-o zi pierdui din viață!
Ce pedeapsă mă așteaptă?..

*Coada Vacii - Plantă erbacee medicinală,
cu frunze mari alterne, cele bazale în formă
de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic
(Verbascum thapsus).
**ȘTIUBÉI, știubeie s. n. (Reg.) 1. Stup primitiv.