Mă bizui pe făgăduinţele Tale
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Bobite de roua  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de fidelitate in 22/08/2014
MA BIZUI PE FAGADUINTELE TALE

Te slăvesc, Domn al iubirii eterne,
Mulțumirile în rugă voi așterne
Domn al mântuirii mele, Te laud
Căci urechile Tale mereu mă aud.

Slăvit fii în veci pe pământ și în stele.
Tu Te apleci la suferințele mele.
Ți-aduc mulțumiri că o nouă zi,
Drumul spre ceruri îmi va limpezi.

Urechile Tale sunt deschise,
Și la rugăciunile în șoaptă spuse.
Sunt fericită că n-ai pus zăgaz
Zilei de azi și mi-ai dat un răgaz,

Să mă cercetez în oglinda Scripturii,
Și-n iubire să usuc ramurile urii.
Mi-ai dat păsuire pentru hotărâri noi
Să arunc din viața mea tot ce-i gunoi.

Mă bizui în făgăduințele Tale,
Și-n brațul Tău, sprijin pe cale.
Încrederea toată o pun în Tine,
Ești Turn de scăpare, când valul vine.

Aripile Tale de vrăjmaș m-ascund,
Și speli din mine tot ce e imund.
Dai pace inimii mele zdrobite,
Și păcatele toate îmi sunt abolite.

Nădejdea mea, Toiag de izbăvire,
Salvatorul meu, ocean de iubire,
Nu mă lași când puterile îmi slăbesc,
Nu mă părăsești când valuri biciuiesc,

Mă ți în brațe, să nu mă strivească,
De Tine să nu mă dezlipească.
În încercări intri cu mine-n cuptor,
Și potolești văpaia flăcărilor.

M-ai urcat pe stânca, unde n-aș fi ajuns,
Mângâierea Ta, sufletul meu l-a uns
Cu harul Tău, să am vederea clară.
Cu iubirea Ta nimic nu se compară!

Domn al iubirii veșnice, Te slăvesc
Din inimă în rugă Îți mulțumesc,
Pentru dragostea Ta nemuritoare,
Pentru jertfa Ta, pentru a mea salvare.

imund= foarte murdar, oribil,
abolite=şterse, suprimate, desființate



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1639
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni