Îndreptățiri de-ngăduințe
Ne-au împânzit fapta și starea:
Credința a ajuns credințe,
Iubirea și-a pierdut valoarea.

Minciuna e metamorfoză,
Hâtrii sunt străluciri de minte,
Iar poezia e o proză
Ori o grămadă de cuvinte.

Căsătoria e-o pornire
Neavând ca bază viața fostă
Și stă mireasa lângă mire
Râzând că-l amăgi „pe prostu”.

Triumfă dur obrăznicia:
Să rupem viața-n bucățele!
Succes major are prostia
În țupăirea din manele.

Dar azi se-ncheie, iară mâine
Sunt porcii duși la abatoare,
Tearfa tot zdreanță va rămâne
Doar c-aruncată sub picioare.

Prostul se oglindește-n sine
Că sufletu-i se înăcrește
Nu are, precum și rușine,
Nici fericire omenește.

Nu se dă Viața amăgită
Nici de religii, nici de școală:
Nu-ndreptăți că ești o vită,
Dar judecă-ți omul în boală!