Prin vise frământate-n tină
alerg cu sufletul zdrobit.
Mi-e dor de soare şi lumină
şi caut loc de odihnit.

Am obosit de-atâta cale,
de-atâtea drumuri fără rost.
Am strâns în min’ amar şi jale
şi caut loc de adăpost.

M-apropie de veşnicie
orice secundă care trece.
Prin ceaţa vremii cea târzie
îmi caut loc în lumea rece.

Mă-ncearcă neputinţa iară,
m-atrage lutul spre pământ.
Dar crucea Ta –a câta oară?-
îmi face loc la Cel Prea Sfânt.

Aici e locul meu –ştiu bine,
dar uneori mai hoinăresc
prin vise frământate-n gene
crezând că loc mai bun găsesc.

Îţi mulţumesc de locul care
prin har, Isus, l-am dobândit
şi îţi promit: de azi ’nainte
că nu-mi las locul părăsit.

Galaţi, 28 August 2014,
din volumul „Zbatere de aripi”
de Cristina Magdalena Frâncu