Sonetul Primei Căsătorii

La început, Dumnezeu pe om când l-a creat
El a văzut, că nu-i stă bine singur ca să fie,
Şi atunci, o fiinţă, tovarăşă de viaţă şi soţie
Când dormea, din coasta sa luată El i-a dat.

Şi-a fost în raiul sfânt prima nuntă-n veselie;
Şi astfel, pe-amândoi, El i-a binecuvântat...
Ca o familie, de-un ordin nou ce-a-ntemeiat
Ca în pace să trăiască şi deplini uniţi să fie.

De aceea omul, pe cei ce-asupra-i au veghiat,
Pe tatăl său şi mama sa, îi va lăsa cu bucurie -
Şi de nevasta sa, se va lipi, formând o familie,

Căci prin voinţa lor, un alt cămin au declarat
C-au început, cum Tatăl cel ceresc le-a arătat
Că este bine-n viaţă, să se susţină-n armonie.

Flavius Laurian Duverna
30 august 2014