Ca şi copacii
Pe o margine de râpă
Am văzut un pom stingher.
Va putea să nu-l distrugă
Vremea rea-furtună, ger?

Am trecut a doua oară
Străbătând acelaşi drum
Însă pomul de-astă-vară
Era răsturnat de-acum,

Era scos din rădăcină
Şi uscat-un lemn de foc!
Nu putuse piept să ţină
La urgii, în acel loc.

Dar alături, în pădure,
Am văzut copaci făloşi
Şi-acolo condiţii dure
Au fost, însă tot frumoşi,

Tot inalti şi plini de viaţă
I-am găsit când m-am întors.
Nici furtuni, nici ger, nici gheaţă
Din rădăcini nu i-au scos

Căci crescuseră-mpreună,
În rădăcini înfrăţiţi
Şi chiar de-a bătut furtună,
Ei n-au putut fi clintiţi,

C-aveau rădăcini înfipte
În pământul munţilor!
Atunci, o rugă fierbinte
Înălţai: “Asemeni lor

Vreau să fiu şi eu, o, Doamne,
În Tine-nrădăcinat!
Nici ierni grele şi nici toamne
Nu mă doboare vreodat’

De pe stânca cea mai tare
Unde cresc cu fraţii mei!
Furtuna, oricât de mare,
Nu-i ca forţa dragostei

Ce ne ţine împreună
Ca şi copacii făloşi
Fie-n vremea cea mai bună,
Fie-n anii furtunoşi!