Privirea caută flămândă
sclipiri de aur, diamante,
şi urmăreşte orice undă
de zâmbete un pic şarmante!

Ne compromitem cu-o privire
pierdută la un film de noapte,
iar dimineaţa la trezire
primim ale diavolului şoapte.

Non-stop, privirea-i conectată
la aparate inteligente,
riscam s-orbim cu toţi pe dată,
dar tot nu luăm măsuri urgente.

În schimb, când luăm Cuvântul Vieţii,
citim doar doua-trei versete...
De ce să lacrimeze ochii,
sau... ni se face foame, sete...

Sfinţeste-mi Doamne, Te rog, ochii,
învaţă-i să privească-n Tine,
să-mi-i aplec ca şi genunchii
în faţa cerului, Divine!

Mă leg de limbă, mădularul,
cel mic, firav şi făr-asemăn',
pentru bârfă l-a făcut Olarul
de-ntotdeauna ură semăn?

Şi mâinile ce-n buzunare,
stau parcă strâns legate bine...
Nu se întind în adunare,
decât de scaune-a se ţine.

Picioarele aleargă iute
pentru-a aduce-n casă pâine,
însă în drum spre Domnu-s ciunte,
şi-n adunare, ajungem mâine...

Iar inima ce rar mai bate
pentru a Domnului lucrare,
palpită, geme şi se zbate
în poftele ce strigă tare!

Off, Doamne, trupu-i plin de vicii,
şi de-amăgiri ameţitoare...
Mă lupt să-mi îndepart amicii,
şi să mă ţin de adunare!

Căci vine ziua judecăţii,
când trambiţa suna-va tare,
şi nu vreau, Tu, Stăpâne-al vieţii,
să mă alungi în iadul mare!

Trezeşte-mi Doamne, fiinţa toată
ca să lucreze pentru Tine!
Pe braţul Tău cel sfânt mă poartă
şi-n harul dragostei mă ţine!