Rugăciune

Ca un străin fără de țară
Cu pieptul plin de doruri multe,
Îmi pun amarul în cuvinte
Urechea Ta, să mi le asculte.
Deși afară, zac zălude,
Ispitele să-mi dea târcoale,
Eu pe genunchi îmi pun și glodul
În fața măreției Tale !

Si simt cum ochiul mi se-nneacă
La vinovata amintire,
Ce încă-mi cântă ca la strană
Păcatul meu ca o psaltire.
Și vin să-Ți cer ca de pe umeri,
Tu, să-Mi ridici a mea povară,
Cum Luna își ridică-n boltă,
Lumina ei în astă seară.

Te rog, doar să-Ți îndrepți privirea
Ca sfântu-Ți ochi să nu mai vadă,
Un om ce-i hăituit de lume
Ce-n hăul ei a stat să cadă...
Și-n plânsul meu ce mi-l amestec
Cu lepra patimii ce doare,
Cu palma Ta rănită-odată
Să scrii în dreptul meu: Iertare !

Un stârv mi-a fost odată hoitul
Și amăgit de legea firii,
Când Tu săpai în lemnul crucii
Izvorul sfânt al mântuirii.
Și n-am știut ce preț avut-am
În ochii Tăi ca de rubin,
O, Doamne, am fost atât de pustnic,
De-aceea, azi, la Tine vin.

Deschide-mi mintea ca pe-o carte
Să nu mă-ntorc la ce-am lăsat ;
Căci noaptea mi-a adus pe brațe,
Comori de patimi și păcat.
Și gânduri ce îmi taie mintea
În șuieratul lor nebun,
Mă spovedesc de-a mea ursită
În fața Ta, Stăpâne bun !

Acolo-n casa de pe dâmb
Unde mi-am spus și primă rugă,
Îmi este-a vieții rădăcină
Ce încă e la lume, slugă.
Îmi sunt și frații mei cei orbi
[ Chiar dacă văd în ziua mare, ]
Iar pentru falnicul stejar
Îți cer Stăpâne: Îndurare…

Cu sora mea cea de cristal
Ce-mi stă de-atâta timp în gene,
Întide-Ți harul Tău acum
Și peste cel ce-n suflet geme.
Iar pentru cei ce se hrănesc
Cu poama acră-a răzbunării,
Fă-i să-nțeleagă gustul bun,
Dulceața dulce a iertării.

Mă taie dorul pe furiș
Când mă gândesc la sfânta-Ți casă ;
De parcă aud cum plânge-n prag
Cu ochi senini ca de mireasă.
Acolo unde m-am născut
În Tine cunoscându-Ți harul,
,,Usucă spinii celui rău
Ce-și toarnă peste ei amarul.’’

Nu-mi da averea celor răi
Zăvor să-mi pui și șanț în cale,
Să cad în el să mă trezesc
Când pofta-mi va zâmbi în vale.
Nu doar ce vreau și ce aud
Să-mi fie-a zilei mele pradă,
,,Dă-mi ochi lucioși de Bartimeu
Ca urma Ta, mereu s-o vadă.’’

Mă uit la albele ninsori
Ce stau pe bănci de-atâta vreme;
Și văd în ei un dor de Rai
Și pieptul lor cum geme.
Privesc la tinerii vlăstari,
Cu teama-n suflet să nu cadă;
,, Alungă ochi de țintirim
Ce stau în cale să ne vadă. ’’

Lumină sfântă ce te scurgi
Prin colțul meu de la fereastră,
,, Fă-mi noaptea mea un vis cu flori
Și somnul meu o boltă-albastră !
De-ar fi să-adorm cu ochii stinși
În întunericul de-afară,
,, Adu-Ți aminte de-un tâlhar
Când vei veni pe nori Tu, iară. ’’

Și-n harul Tău mă ține strâns
Cum Luna-și strânge-n poală stele,
,, Rămâi al rugăciunii vers
Și-al gândurilor mele ! ’’

Viorel Balcan 10 septembrie 2014