Acolo, departe…

Departe,-n satul cu salcâmi,
Pe ulița de-acasă,
Stă o bătrână ninsă-n păr
Plângând duios la masă.

Cinci străchini goale stau tăcute
Cu dorul ce-o îndeamnă,
Să guste din amarul plin
Unui suspin de toamnă.

Cu palmele-și îngroapă fruntea
Și-n plâns își spune cântul,
Orfane rugi trimite sus
La Dumnezeu Prea Sfântul.

Se-ngână noaptea la fereastră
În dezmierdări de Lună,
Doar Sfântului ce-i stă în gând
Mai are cui să-I spună;

O vorbă, o lacrimă, un dor,
Ursita ce-o apasă;
Și-același gol ce-i stă de ani
Ca oaspete la masă.

Afară-și scutură pe rând
Frunzișul iar, copacii,
Din piept își scoate un oftat
De dorul lor, săracii -

Copiii, ce-i vede doar în vis
Când geana și-o închide...
Înmărmurită-n așteptări
Stă iar când și-o deschide.

Și-n palma Celui răstignit
Ea sufletul și-l pune,
Trei vorbe-i sunt al nopții-altar,
Trei vorbe-n rugăciune.

Tresare des la... lungi bătăi
Ce parcă-i bat în poartă...
Dar nu-i decât un vânt hoinar,
Ce fuge de îndată.

Se-ascunde noaptea după deal
Și-n colțul de odaie,
Pe-obraji i-alunecă cristal,
Afară, stropi de ploaie...

Cinci străchini nu-s decât izvor
De dor în tâmpla-i sfântă.
Din când în când, pe înserat,
Doar toamna-o mai ascultă,

Și-Acel, cu ochi ca de rubin
Ce stă cu ea la masă,
Neînțeles și nevăzut
Vechi Oaspete în casă.

Viorel Balcan 15 septembrie 2014