Mă rog pentru voi
Autor: George Cornici  |  Album: Coordonate astrale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 18/09/2014
MĂ ROG PENTRU VOI

Mă rog, mereu, să stați în har,
S-aveți o conștiință trează,
Să prețuiți cerescul dar,
Să vă-ncălziți la blânda Rază.

Mă rog să nu vă angrenați
În neagra stare de rutină
Și mult mai des să-ngenunchiați,
Să nu vopsiți peste rugină.

Mă rog să stați pe fundament
Să nu fiți duși de aspre vânturi
Iar de vă prinde vreun torent
Să vă-ntăriți cu noi avânturi.

Sunt liderii la voi trufași?
Îl rog pe Rege să-i atingă
Să facă spre sfințire pași
Iubirea-n ei să nu se stingă.

Da, m-am rugat de-atâtea ori
Să văd schimbare doar în bine,
Să fiți acei închinători
Cu zâmbete, priviri senine.

Înalț spre Slavă-nchinăciuni
Să vă cunoașteți bine starea
Ca să vedeți, frecvent, minuni
Să nu v-atace nepăsarea.

Declar solemn: mă rog constant
Pentru trezirea necesară
Să știți că este important
Să nu-i uitați pe cei de-afară.

George Cornici/18 Sept. 2014


deosebit vers-mijlocitor...mulțumim,fiti binecuvântat!
Adăugat în 18/09/2014 de sanda_tulics
Dumnezeu să vă binecuvinteze alergare pe acest pământ! Versurile dumneavoastră sunt o pildă versificată pentru fiecare dintre noi.
Adăugat în 18/09/2014 de floridinmaracineni
Vă mulțumesc în Numele Domnului, frate George pentru rugăciunile aduse în fața Domnului pentru noi. Domnul să vă binecuvânteze .
Adăugat în 18/09/2014 de viorel1977
Statistici
  • Vizualizări: 1004
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni