Orfanul...

Nu e tată, să îmi arate ce înseamnă să fiu bărbat...
Nu-i nici mamă, să mă înveţe, să iubesc cu adevărat...
Nu e tată, să mă ajute, ca să port povara grea...
N-ui nici mamă, să-mi zâmbească, ca să uit de lumea rea...

Nu e tată, ca să plece la munca de zi cu zi...
Nu-i nici mamă, să mă înveţe, frica, s-o pot birui...
Nu e tată, să mă poarte sus, pe umărul-călare...
Nu-i nici mamă, să gătească, înainte de culcare...

Nu e tată ca să zică: Hai cu mine, la plimbare...
Nu-i nici mamă, ca să pot să îi aduc câte-o floare...
Nu e tată, să mă întărească când de boală sunt lovit...
Nu-i nici mamă, să mă acopere noaptea, când îmi este frig...

Nu e tată să îi vorbesc... ca să îi spun lui, ce mă apasă...
Nu-i nici mamă, ca să alunge tristeţea ce e în casă...
Nu e tată, să mă ridice când pe jos, eu sunt căzut...
Nu-i nici mamă, să îmi gătească, şi să îmi deie un sărut...

O, de aş avea părinte, ca să îl iubesc fierbinte!
O, de aş avea eu, mamă, să-mplinesc ale ei dorinţe!
Oh! De aş avea părinţi... ca să îi strâng în braţe tare!
Oh! De aş avea părinţi, ca să vadă, cum cresc mare!

Iată, cresc şi mă înalţ; nimeni nu mă bagă în seamă...
Cui să-i spun a mea durere, căci pe nimeni n-am în preajmă?
Mă ridic eu dimineţa... şi noaptea, mă închind eu, iar...
Trece ziua, trece noaptea, aşteptarea e în zadar...

Am o singură speranţă: să mă încred în Dumnezeu!
El a zis că mă înfiază dacă mă supun mereu;
El mă îngrijeşte zilnic, îmi dă chiar şi de mâncare!
Noaptea, stă şi mă vegheză, când mă duc eu la culcare!

El îmi ascultă a mea povară care mă apasă des...
El mă scoate din necaz, chiar şi când nu pot să ies!
El îmi aduce fericirea, pace, în suflet, bucurii!!
Nu sunt singur! Am un Tată, ce mă aşteaptă-n veşnicii!

Amin!