Motto:
"Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari,
la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor
nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta,
așa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! "
(Psalmii 90: 10-12)
Prea repede ni se duc anii şi ne trezim deodat' bătrâni,
Ne dumirim privind oglinda, doi ochi privind doi ochi străini,
Obrazul cândva roş ca focul, de tinerețe-mbujorat,
Acuma-i palid, fruntea-naltă arată cât e de brăzdat,
Nu ne dăm seama că finalul se-apropie vertiginos,
Parcă mai ieri rosteam silabe, cu glas timid, cu glas sfios.
Şi primii paşi. . . nu-mi vine-a crede! Realizăm mult prea târziu,
Că viața e un dar ce poate fi colț de rai sau loc pustiu,
Desaga ce-o purtăm în spate, adună-n ea bune şi rele,
Cu cât trăim doar pentru sine, cu-atât poverile-s mai grele,
Iar la final, la despărțire, când vrem un zbor spre cerul sfânt,
Ferească Domnul să ne țină agoniseala de pământ,
Am zice după suflet, gânduri, că suntem tineri, nu-i aşa?
Analizându-ne mai bine, realitatea-i altceva. . .
Piciorul alerga pe cale şi mâinile munceau de zor,
Acuma, gârboviți de vreme, abia păşim, căci toate dor,
Odat' cu trecerea prin viață nici hrana nu mai are gust,
În fagure nu simt dulceața şi strugurele-i fără must,
E o părere, ştiu prea bine dar toate trec, cum trec şi eu,
Ce mă mai ține în putere, e Însuşi Domnul Dumnezeu,
Prea repede ni se duc anii şi ne trezim deodat' bătrâni,
Ne dumirim privind oglinda, doi ochi privind doi ochi străini,
Dar dacă am ales în viață să fim uniți cu Dumnezeu,
De trupul din afar-se trece, lăuntrul e-nnoit mereu,
Şi în oglindă, ce minune, un chip de slavă vom vedea,
E chipul Domnului Mesia, ce-a luat păcatu-asupra Sa,
Ne-a curățit în sfântu-I sânge, ne-a dat avânt şi noi puteri,
De-aceea prietene, te-ncrede în ce-a promis! Tu, cel de ieri,
Te leapădă de zgura lumii, căci focul sfânt te-a curățit,
Cuptoarele au dat luminii un vas de cinste, lămurit,
Tu nu eşti singur, chiar de anii te-au despărțit de ce-ai iubit,
Îl ai pe Dumnezeu alături, te bucură, fii fericit!
Avem un timp aici cu toții, apoi la ceasul hărăzit,
Vom părăsi acestă Terră spre plus sau minus infinit,
Nu-i altă cale, veşnicia de vrei alături de Cristos,
Te pocăieşte! Nu vrei oare să-ți spună: "Rob bun, cedincios! "?
21/09/14, Barcelona-Lucica Boltasu
Vă felicit personal pentru frumoasa operă de sus, soră Lucica ! Domnul să fie lăudat !
"Avem un timp aici cu toții, apoi la ceasul hărăzit,
Vom părăsi acestă Terră spre plus sau minus infinit,
Nu-i altă cale, veşnicia de vrei alături de Cristos,
Te pocăieşte! Nu vrei oare să-ți spună: "Rob bun, cedincios!"?"
Nu ca n-ar merita un copypaste si celelate strofe, dar aici e esenta. "Rob bun, credincios".
Domnul sa te binecuvinteze!