De ce sunt, Doamne, atâtea lacrimi pe cărare
Şi jugu-i tot mai greu şi sarcina mai mare?
De ce ne poticnim în orice încercare
Şi parca nu mai e curaj, ci disperare?

Ne seamănă-n ogorul nost' neghină,
Vrăjmaşu-ntunecat al celor ce-s lumină,
Cel ce transformă holdele-n praf şi tină,
Când prăbuşiţi, nu mai dorim decat, un strop de tihnă.

Ne cere cel viclean ca să ne cearnă-n sită,
Iar dacă nu cădem în hău şi în ispită
E mâna tare a Domnului care ne ţine,
Să nu fim sfărâmaţi de rău şi vine.

Ne este tot mai greu ca să rostim o rugă,
Când viaţa o trăim alert, mereu pe fugă...
Dar oare, Domnul, a biruit această lume
Ori lumea a biruit Presfântul Nume?

Se stinge-ncet în inimi Adevărul,
Iar untdelemnu-n vase e puţin...
Nu mai dorim din Cer să curgă Harul,
Să-nmiresmăm o lume, ca un crin.

Să fie astăzi, calea Crucii, o durere,
O suferinţă cum n-a fost nicicând, vreodată?
Să fie clipele cu Dumnezeu amare?
Ori viaţa noastră s-a uscat şi este tristă?

O, Tată, mâna Ta divină nu e scurtă,
Urechea Ta e aici şi ne ascultă...
Dar noi, noi suntem azi fără putere,
Când tot privim la moarte, dar nu la Înviere!

Oh! Lasă-mi inima să plângă, să suspine,
Pentru cel căzut pe drum şi pentru mine...
Iar lacrima să se transforme in izvor
Şi cel ce-l soarbe, de Tine să îi fie dor!

O, Doamne, dă-ne Duh din Duhul Sfânt, Stăpâne!
Să-Ţi învăţăm Cuvintele de miere pline,
Să mă scufund în marea dragostei divine,
Să am curaj din nou şi biruinţă-n Tine!

De ce sunt, Doamne, atâtea lacrimi pe cărare
Şi jugu-i tot mai greu şi sarcina mai mare?
De ce ne poticnim în orice încercare
Şi parca nu mai e curaj, ci disperare.

Ne seamănă-n ogorul nost' neghină,
Vrăşmaşu-ntunecat aL celor ce-s lumină,
Cel ce transformă holdele-n praf şi tină,
Când prăbuşiţi nu mai dorim decât un strop de tihnă.

Ne cere cel viclean ca să ne cearnă-n sită,
Iar dacă nu cădem în hău şi în ispită
E mâna tare a Domnului care ne ţine,
Să nu fim sfărâmaţi de rău şi vine.

Ne este tot mai greu ca să rostim o rugă,
Când viaţa o trăim alert, mereu pe fugă...
Dar oare Domnul a biruit această lume
Ori lumea a biruit Presfântul Nume?

Se stinge-ncet în inimi Adevărul,
Iar untdelemnu-n vase e puţin...
Nu mai dorim din Cer să curgă Harul,
Să-nmiresmăm o lume, ca un crin.

Să fie astăzi calea Crucii o durere,
O suferinţă cum n-a fost nicicând vreodată?
Să fie clipele cu Dumnezeu amare?
Ori viaţa noastră s-a uscat şi este tristă.

O, Tată, mâna Ta divină nu e scurtă,
Urechea Ta e aici şi ne ascultă...
Dar noi, noi suntem azi fără putere,
Când tot privim la moarte, dar nu la Inviere!

Oh! lasă-mi inima să plângă, să suspine,
Pentru cel căzut pe drum şi pentru mine...
Iar lacrima să se transforme in izvor
Şi cel ce-l soarbe, de Tine sa ii fie dor!

O, Doamne, dă-ne Duh din Duhul Sfânt, Stăpâne!
Să-ţi învăţăm Cuvintele de miere pline,
Să mă scufund în marea dragostei divine,
Să am curaj din nou şi biruinţă-n Tine!