Mercenarul - L-am văzut pe Domnul
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Amaraciunea necredintei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/09/2014
L-am văzut pe Domnul


Cu privirea mă fixa
Vedeam chipul luminos,
Căci la mine se uita
Eu, priveam mereu in jos

Știam că mult am gresit
Când de El m-am lepădat
Și cât am păcatuit
Că nu L-am mai ascultat

Eram cuprins de păcat
De sânge eram mânjit,
Eram tare supărat
Și înfricoșat, mâhnit,

Mâna pe cap I-am simțit
Cu ea parcă mângăia,
Eram trist si supărat
De pe mine, acum cădea

Sânge și noroi uscat
Toate, ușor s-au desprins
Și frumos m-am curațat
Iar când m-am văzut, am plâns

Ca și pielea de pe șarpe
Trupul, mi se curăța
Nu credeam că se mai poate
Mie, asta întâmpla

Căci eram prea murdărit
Am ucis cu sânge rece,
Prea mult am păcătuit
Și asta nu poate trece.

Unu, singur, ar putea
Ca să ierte ce-am facut
Acesta, Isus era,
Numai El, ar fi putut

Complet să mă curățească
Și să ierte cum am fost,
Să poată să mă iubeasca
Numai cu El aveam rost,

Mâna Lui ma- mângăiat
Și m-am simțit curățit,
Iar Isus m-a ascultat
Am plâns și m-am tânguit,

A-nțeles a mea durere
Sufletul meu, L-a văzut,
El, mi-a adus mângăiere
Fericit sunt că m-a vrut.

El, de jos m-a ridicat
Și mi-a adus alinare,
Caâd m-am simțit vindecat
Am știut că-mi dă iertare.

Nu credeam că ar mai vrea
Să Îmi dea a Lui iertare
Inima El mi-o știa
M-a văzut, de ce-s înstare

Am simțit o fericire
Pe care n-o pot reda
Și-n suflet o mulțumire
Care, viața-mi curăța

Domnul meu, mă mai iubea
Am simțit că m-a iertat
Și în fața mea stătea
Fiorii, m-au scuturat,

De iubire și de teamă,
De mare recunoștință,
Domnul mă lua în seamă
Voia, să-mi dea biruință

Voia, să Îmi dea iertare
Numai pe El să-L slujesc,
In iubirea Lui cea mare
Nu voia, rău, să sfârșesc

Ci mă voia pentru Sine
Alături de toți ai mei,
Să ajung la cer cu bine
Să fiu cu aleșii Săi.

va urma
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 719
  • Export PDF: 7
Opțiuni