ADIO, ZBUCIUMĂRI...
Peste ziua tot mai mohorâtă...
Zgomotul furiei... tainic ascuns,
Cu fiorii morții adânc a pătruns
În inimă... din noaptea posomorâtă.
Încet... încet... lumina rupe tăcerea,
Noaptea dispare în zorile senine...
În lumini... de binecuvântare pline.
Divina iubire Își revarsă puterea.
Șerpuind pe unda razelor line...
În inimă... așterne liniştea.
Sub har, se limpezește vederea,
Iubirea... e gata, durerea s-aline.
Şi orice tulburare... ce vine în vale,
Dispare sub ale cerului splendori.
Și chiar dacă, apar răni, adeseori,
Sub lumină... n-au urmă pe cale.
Adio zbuciumări... pline de durere...
Noaptea... nu mă mai poate prinde.
Simt divina iubire... cum mă cuprinde.
Umplută de har... pot lupta... am putere.
Amin!