PE VASUL SPERANȚELOR NESTINSE

Ne-am îmbarcat pe vasul speranțelor nestinse
Când a sosit apelul pe adieri de vânt
Emoții mai duioase atuncea ne cuprinse
Și-am auzit o voce: ”Doresc să vă încânt”

”Nu poposiți în mediul unde-i ucis avântul
Și n-acceptați programul alcătuit în vid
Nu vă descurajați când dă năvală vântul
Și treceți dincolo de-obstacol și de zid.”

N-am regretat o clipă decizia luată:
Atunci aflat-am rostul terestrei drumeții
Văzut-am poarta Raiului, neîncuiată
Și-am acceptat mesajul preasfintei profeții.

Privirea ce cuprinse ființele predate
A dezghețat lăuntrul noros, nepăsător
Și zâmbete-au ieșit, rodiri înmiresmate
Trimise cu plăcere sublimului Păstor.

Că navigăm întruna spre Țărmul fericirii
E c-a sădit în noi un crez fără-ndoieli
Și am văzut Lumina și rodul adâncirii
În Logosul divin ce vindecă răceli.

Gustat-am întristare văzând, ades, sfidarea
A celor ce-au respins un dar dumnezeiec
I-am invitat să vină să capete iertarea
Căci doar așa nădejdi înflăcărate cresc.

Furtunile ivite, până aci, pe mare
Nu au știrbit voința de-ajunge-n Paradis
Pătrunși am fost de Raza ce dă orientare
Să nu ne-apropiem spre margini de abis.

Prezența ce-nsoțește speranțele aprinse
Simțită e din plin de-ai dragostei fiori
Corabia plutește spre spațiile-ntinse
Unde-om trăi de-a pururi cu Fiul printre flori.

George Cornici/2 Octombrie, 2014