În piept o inimă de piatră
Ce bate (din răsputeri) cu greu,
Căutând iubirea adevărată
Ce curge de la Dumnezeu!

Săraca inimă încuiată
Ce locuieşte în carapace,
Unde-i cheia să o desfacă ?
Unde-i cărarea către pace ?

Zace legată în negre lanţuri,
Robită zilnic de întuneric,
Caută ieşirea către ceruri,
Portiţă către sfântul sfeştnic

Cu frică, zilnic chinuită,
De îngeri negrii ce-o lovesc,
Cu ape amare este stropită,
Cuiele-o împodobesc...

Strigă (!!) ca cineva să vină,
Ca să deschidă uşa vieţii,
Să cureţe a ei rugină,
Să aducă zorii dimineţii...

Şi când era fără speranţă,
În deznădejde şi apăsare,
Apare cheia... dintr-o dată,
Se sfărâmă lanţuri de aşteptare;

Se crapă piatra tare, în două,
Inima bate în libertate...
Începe de azi, o viaţă nouă,
Căci e scăpată de la moarte.

Cheia este Cuvântul Sfânt,
Care desface orice piatră,
Ca să trăiască pe pământ,
O inimă sfântă şi curată.


Amin!!