Ce minunat ești Doamne, sfinte,
Și Sfinte legi Tu ne-ai lăsat.
Ca să trăim a lor cuvinte,
Ce-s veșnice și pururi sfinte,
Cu mâna Ta în piatră le-ai săpat.

Ca sa-i înveți să le păzească,
I-ai dus pustia-n lung și lat.
Le-ai ordonat să se smerească
Și-n țara sfânta să pășească,
Acei ce legea Ta au onorat.

Și noi suntem într-o pustie,
Prin care Dumnezeu ne duce iar.
Căci Legea Lui e dată pe vecie
Nouă, s-o ducem ca solie,
Dar noi, o-nlocuisem cu un har.

Prin har ales-am să mâncăm,
Ce e spurcat și necurat.
Pe Domnul nu-L mai ascultăm,
Și tot prin har, astăzi călcăm,
Ziua Lui sfântă, de Sabat.

Din lege, am ales ce ne convine,
Doar ce ne place, ni-i comod.
Învățăturile ne sunt străine,
Am adaptat datini și destine,
Impuse printr-un așa zis-sinod.

Isus a venit în astă lume,
Trimis de Tatăl Dumnezeu,
Ca să-i sfințească cu-al Său Nume
Printr-o trăire sfântă, pură
Și s-o-mplinească în trupul Său.

Deci, frații mei, vă-ndemn la veghe,
Acum, când suntem în pustiu,
Când Domnul vrea să ne învețe,
Să toarne-n noi ale Lui povețe,
Cuvântul Său ce-i veșnic viu.

Cuvântul ce l-a scris pe piatră,
E pentru tine dragul meu.
E legea Lui ce-i veşnic sacră,
Și după ea, vei fi odată,
Condamnat de El și Fiul Său.