Trec anii vieţii, rând pe rând, vestind că mult nu este,
Iar semnele din jur ne spun că vremea-i pe sfârşit
Când Cel ce-a zis c-o să revină în slava Sa soseşte
Ca să răpească în mărire pe cei ce I-au slujit.

Trec anii vieţii şi privesc la zilele pierdute,
La clipele de vis deşarte, ce-s risipite-n vânt,
La timpul scurs, ireversibil, la vorbele pierdute
Şi tot ce-a fost cândva plăcere, robie de pământ.

Trec anii vieţii şi privesc la tot ce-a fost rodire:
La spicul gol, smochinul veşted, talantul îngropat
Şi, ruşinat, Te rog Stăpâne, în marea Ta iubire:
"Mai lasă şi-anu-acesta milă de tot ce-am adunat!"

Trec anii şi mă-ntreb, mâhnit, cât am jetfit iubire,
Când pentru mine-ai revărsat atât belşug de Har...
Cât, oare, din tot ce-am făcut a însemnat slujire,
Iar cât a fost pornire oarbă pe-al eului altar...?!

Cât timp trecut am investit, o, Doamne, pentru Tine,
Când, pentru goana-mi egoistă, atât am risipit...
Câtă vorbire, ca a Ta, am semănat în lume
Şi câte vorbe fără rost trecutul mi-au umbrit...?!

M-ai învăţat să iert, să tac şi să îndur ocară,
Slujire fără aşteptarea răsplăţii pe pământ
Şi-acum, privesc, dezamăgit, la tot ce-a fost în urmă
Şi-Ţi cer din nou, din nou iertare pentru lumescu-avânt.

Cuvântul Tău mi l-ai lăsat ca paşii să-mi îndrume
Şi să mă-nveţe că-n sfinţire mă vrei Tu a umbla,
Dar, cât Ţi-am ascultat povaţa şi Voia Ta în lume
Şi cât a fost nechibzuinţa şi neascultarea mea...?!

Cât timp trăit-am, oare, vrednic de Numele Tău, Doamne,
Ce datu-mi-l-ai să îndrume pierduţii către Har?
Câtă lumină, dragoste am semănat în lume
Şi câtor semeni stinşi aprins-am al Raiului Tău jar..?!

Trec anii şi privesc din nou la egoista-mi viaţă,
La timpul preţios de milă, ce-n van l-am irosit.
Mai dă-mi, o, Doamne, şi-anu-acesta din dragostea-Ţi măreaţă
Sădind în mine Voia Ta şi traiu-Ţi dovedit.

Şi dă-mi de-acum dorinţa, focul slujirii-adevărate
Şi viaţa-mi fie pe vecie o torţă pe altar,
Să-mi fie anii toţi dovadă jertfirii închinate
Şi dorului ce-L port de Tine, purtat de veşnic Har.

Amin