Grădina Harului dintâi, Edenul nemuririi,
Desăvârşire-a creaţiunii, splendorilor de vis,
Eşti gândul care animează de mii de ani destine
Spre ziua împlinirii noastre de taină, Paradis.

Tu, vis al visurilor noastre, ce-ai găzduit Creatorul
Şi părtăşii nemaivăzute între pământ şi cer,
Inspiri, din zi în zi, prin cânt şi laudă fiorul
De clipa fericirii noastre, ascună în mister.

Tu - Paradis pierdut prin neascultare surdă,
Tu - ideal măreţ al gândului smerit,
Tu - 'ndrumător tăcut al dorurilor noastre
Popas de nemurire de Tatăl pregătit.

Azi ferecata-ţi poarta-i deschisă spre-orişicine
Prin Sângele ce-a curs sub sabia-ţi tăind,
Să intre toţi ce-ascultă chemarea de suspine
Ce-i revărsată, încă, cu patimă şi jind.

Păcatul ne-a ascuns extazul eternizării vieţii
Iar azi, slugarnici trudei oarbe, plătim gropii tribut,
Dar dorul ce ne leagă, încă, de-ntâia-ţi frumuseţe
Ne-ndumnezeieşte traiul şi gândul neştiut.

Din tine izvorăşte Harul, Izvorul Apei Vieţii,
Nu ape pământeşti secate de arşiţă şi vânt,
Că-n tine L-am găsit pe Domnu-n răcoarea dimineţii,
Astâmpărând pe totdeauna-al trăirilor avânt.

Sădit de Creatorul veşnic în tine-i pomul vieţii
Din zi în zi mai plin, mai rodnic de fericiri şi rai
Ce ne îmbie, încă, în razele dreptăţii
Să-mbrace efemerul în al veciei strai.

Fă dorul nostru - strigăt, iar lacrima - jertfire,
Trairea, mai divină şi pasul, neclintit,
Iar viaţa. tot mereu, mai demnă-n aşteptarea
Venirii Zilei sfinte al Harului vestit.

Amin