S-a răcit lumea...

Au fost odată, râuri de iubiri
Ce izvorau din muntele cel sfânt,
Dar pe parcurs, au devenit subţiri
Şi au pierdut al dragostei veşmânt.

Au fost odată, râuri de iertare
Ce se scurgeau spre valea aurie,
Dar s-au lovit de stâncile amare
Şi au pierdut treptat din apă vie...

Au fost odată, râuri de bunătate
Ce se îndreptau spre marea cea măreaţă,
Dar s-au pierdut pe căi îndepărtate
Şi au uitat de drumul către viaţă...

Azi, Te rugăm Părinte al nemuririi:
Trimite ploaia dragostei dintâi
Să curgă picuri sfinţi din apa fericirii,
Din norii păcii ce-i porţi ca, căpătâi.

Să fie râuri de apă sfântă, pline!
Să ude pomii malului secaţi!
Să aducă rodul dragostei divine,
Să curgă în veci de veci, curaţi!

Amin