ȘI PE MINE....
Și pe mine mă primești
Sus, în Țara de Lumină
Zilnic Tu mă însoțești
Scut și far și ghid îmi ești
Graiu-Ți dulce mă alină.
Și pe mine m-ai chemat
Să muncesc cu spor în Vie
Viața Tu mi-ai transformat
Și în Turma-Ţi am intrat
Și-ntr-o altă drumeție.
Către lut, mereu, priveam
Când uscată-mi era viața
Harul nu-l înțelegeam
Spre neant mă îndreptam,
Mă înconjurase ceața...
Dar când ai intervenit
Să mă-nalți spre fericire
Am simțit cât m-ai iubit
Apoi am sărbătorit
Scumpa noastră întâlnire.
Și în mine ai plantat
Dor desprins de scrum și glie
Pretutindeni Te-am urmat
Ești al vieții Împărat
Ai creat o armonie.
Și cu mine cânți cu drag
Prin poiene, pe coline
Zâmbetele-Ți mă atrag
Ca miresmele de frag
Din livezile vecine.
Și pentru păcatul meu
Ai urcat pe lemn de-ocară
Să îmi spui cum Dumnezeu
A creat un alt traseu
La eterna Primăvară.
George Cornici/22 Octombrie, 2014