Mi-e dor de dulcea odihnire
a gândului și-a vieții-ntregi,
să mă desprind de țărmul lumii
ca luntrea care o dezlegi...

S-alunec spre cerești limanuri
și într-un liniștit apus
să intru-n Portul Veşniciei,
iar Tu pe Țărm s-astepti, Isus...

Și stând cu brațele întinse,
deschise larg și iubitor,
să mă primești-
un singuratic
și obosit biruitor.

Din unduirile luminii
să mă privească frații duși
recunoscându-mă din semnul
de-nsângerări și de cătuşi.

Când Ceru-ntreg o să-mi lucească
de Chipul Tău prea mult dorit,
atunci apusul meu deodată
să se prefacă Răsărit...