Început de drum

Credința iți dă voință;
Voința, iți dă putere
De știi s-o ții in frâu
Te-ajută în clipe grele.

Puterea de-a urnii
Un suflet împietrit
O dă Cuvântul Sfânt,
La timpul potrivit.

Acel ce-n clipe grele
Nu vede o scăpare,
Cuvântul Tău e sprijin
Și e îmbarbatare.

În mână ți o armă,
În alta ți mistria,
Ridici un trainic zid
Căci ști ce-i datoria.

Neemia te-a chemat
Să reclădești cetatea,
Tu aperi ceva scump,
Credința și dreptatea.

Iți aperi viitorul
Și o soție, poate,
Iți aperi si copii
Zidind a ta cetate.

Credința iți dă lumină;
Lumina iți dă căldură
Iar tu o porți în suflet
Și-n vorba ta cea bună.

Cetatea fiind zidită
Te simți în siguranță,
Acum, privești spre cer
Și-n ochi, tu ai speranță.

Speranța e sămânța
Ce-o uzi cu a ta credință,
De-apucă să răsară
Nadejdea ta există.

Ea te va ține treaz
Ca să veghezi într-una,
Răbdarea-ți va 'ncerca
Dar tu, s-o porți într-una.

Să porți și bunătatea
Și facerea de bine ,
Să ai în suflet pace
Și bucurii depline.

Să poți să-ți înfrânezi
O poftă ce nu-i bună,
Să vrei să dăruiești,
Să ai purtarea blândă.

Să înveți să te jertfești
Pentru ai tăi cei dragi ,
Să vrei ca să slujești
Cu râvnă și cu drag.

Să fi om de cuvânt ,
Să fi dintr-o bucată,
Să-L prețuiești pe Cel
Ce-acuma Îi spui Tată.

Cinstește-i pe părinți,
Ajută-l pe orfan,
Să lasi la câmp de scapi
Un snop sau un cocean.

Căci va veni să-l ia
Un biet sărman de om,
Sau văduva de Rut,
Căci sacul ei e gol.

Nu risipii nimic
Din ce primești în dar,
Învață să-nmulțești,
Să fi om gospodar.

Îngrijește de grădina
Ce Dumnezeu ți-a dat
Și nu căuta în pomul
Ce-i plin doar de păcat.

Învață necredinței
Să poți să-i dai un dar:
Vorbirea ta cea dreasă
Cu sare și cu HAR.

Să nu râvnești la altul
Chiar dacă îi spui vecine,
Căci Dumnezeu te vede,
Te faci și de rușine.

Încearcă să nu lași
Nici pizma, nici mândria
Să stea-n gândirea ta,
Căci îți aduc pieirea.

Pornește deci la drum
Cu sufletul curat,
Și inima cea nouă
Ce Domnul ți-a dat.