PRIN OCHII CREDINȚEI
Prin ochii credinței vedem cercetarea
Sosită-n momentul acutei dureri
Simțim cum dispare în vid înnoptarea
Și iar medităm la taince seri.
Sublimele stări de har și lumină
Creează în noi avânt tineresc
Și-n suflete, lin, armonii se îmbină
Fiorii credinței minuni răspândesc.
N-am fi în stare o floare s-atingem
Să-i spunem duios: ”ești prinsă-n mister”
Fără puterea cu care învingem
Un val de-ndoială rece, sever.
Cum de-am învins noian de probleme?
Cum de-am trecut prin ger și dogori?
Cum de atingem, cu drag, crizanteme?
E crezul mai tare ca raze din sori.
Prin ochii credinței, în zilele grele
Privim mai presus de-amarul intens,
Gândirea străbate dincol’ de zăbrele
La stele ce dau nădejde și sens.
Cum reușit-au profeții să scrie
Tot ce le-a spus Stăpânul de Sus?
Încrederea-n El le-a fost o solie
Să spună ce-i viața fără apus.
O, starea aceasta atât de sublimă
Susține structura bazată pe har
Spre Țărmul promis, mereu, ne animă,
Simțim cum temeri în noapte dispar.
George Cornici/1 Nov. 2014