Țăranilor români

Al meu e versul, nu și truda
Țărani români bătuți de soartă…
Pe voi vă cheamă azi pământul
Blagoslovit din cer odată…
Doar truda voastră-i mângâierea
Pe fruntea lui când plugul - sapă,
Ale voastre mâini sunt văi uscate
Ca un pământ fără de apă.

Voi, scumpe mâini bătătorite
Ne dați mereu din bunul vostru,
Iar eu, vă mulțumesc cu versul
Și-n rugăciuni la ,,Tatăl nostru’’…
În pieptul vostru este taina,
Pe fruntea voastră este rouă,
Voi ați plătit cu sânge pâinea
Demult, să ne rămână nouă.

Pe voi v-au osândit și orbii
Ce n-au văzut în voi tot greul…
V-au pălmuit cu palma lașă
Când ochii voștri rugau cerul.
Voi știți să alintați pământul
Cu ochi senini ca de izvoare,
Voi, pietre vii din temelie
Sortiți la trudă și sudoare.

Vitejilor, pe fruntea voastră
Se limpezește bolta - albastră…
Iar pâinea albă ca și neaua
În șoaptă spun povestea voastră.
Voi sunteți frați cu-amărăciunea
Ce tinerețea voastră-o paște,
Pe voi vă știe frunza verde
Și orice floare vă cunoaște.

În brazda udă vă sunt anii
Și chinul vostru cel de veacuri,
Sudoarea frunții vă sunt patimi
Și-n dorul aspru, dulce leacuri…
Eu am găsit în voi martirii
Pământului cu crez și teamă,
Când dați răspuns chemării voastre
Pământului, când el vă cheamă.

Al meu e versul, nu și truda
Țărani români cu brațe tari !
Voi, codrii mei rămași în urmă
Cu rădăcini ca de stejari…
Voi sunteți basmul meu de-acasă
Ce l-am trăit mai de demult,
Și-n orice colț de pâine albă
Povestea voastră o ascult…


Viorel Balcan 13 noiembrie 2014