Aud prin iarbă treceri ce se-ascund
Și clinchetul bobițelor de rouă,
Aud culorile-adormite-n prund
Și un senin când cu petale plouă.

Aud clipa-n clepsidră cum răsună,
În frunză aud doina, ca un susur,
Speranțe suspinând ușor, în urnă,
Un vuiet din fântâni fără de ciutur.

Se aud astrele bătând cadențe
Întru comanda Celui a tot Stăpân,
Îngeri cântă, se-nchină-n reverențe,
Toate-n ascultare neclintit, rămân.

Pe portativul Razelor de Soare
E scrisă a tăcerii simfonie,
Cu boabe mari de sânge și sudoare,
Un Râu nepământean de Apă Vie.

Tăcerea cursă sub brăzdări de bice,
Din suferința cărnii pironite,
Pildă scrisă de chinul de pe Cruce,
O Evanghelie fără cuvinte.

O Iubire cuvântată fără grai
Prin Jertfa care mi-a plătit păcatul,
Prin Sângele care ne curge-n Rai,
Este Isus Cristos și nimeni altul.

Iubirea Ce-și scutură norii de jar,
Își plouă aleanul, retoric, duios
Ne-nalță ca abur spre Cer, triumfal,
Cu brațe întinse spre Tine, Cristos.

Cu străluciri se scriu tăceri de aur
Din răni, din suferință în răbdare,
O aură-mpletită-n ram de laur,
Cununa Dragostei nepieritoare.

Tăcerea e mută numai aparent
Căci într-o zi va rupe stăvilare,
Se deschide-o carte, va striga prezent
Spre-a fi ori veșnic chin, ori desfătare.

Nu este taină tăcerea, fără glas,
Alte dimensiuni chiar o ascultă,
Să ne silim în vremea ce-a rămas,
Ca și tăcerea să ne fie sfântă.

Amin!
Ana Haz, Seleuș, Arad.
14. 11. 2014