DE VOM PRIVI ÎN URMĂ...
De vom privi în urmă ce vom constata?
Ce, oare, vom simți în inima predată?
Că niciodată, nu... nu vom regreta
C-am mers pe cale de Creator trasată.
Au fost atâtea piedici și-mpotriviri au fost
Dar n-am intrat pe panta ce duce la pierzare
Ne-a însoțit Lumina – al nostru adăpost
Și am privit Palatul din necuprinsa zare.
Cât zbucium am gustat și cât-amărăciune
Că uneori credeam că nu mai este leac!
Iar uneori, în suflet, făceau incursiune
Acele gânduri negre în furibund atac...
Și totuși n-am căzut răpuși de frământare
La vremea cuvenită minunea s-a-ntâmplat
Și tot lăuntru-a fost cuprins de-nseninare
Și-am înălțat făclia mai sus ca altădat’.
Privind retrospectiv putem acum deduce
Că fără crez puternic viața e mister,
Că merită să mergem cât mai frecvent la cruce
Să ne-ncărcăm ființa să rezistăm la ger.
Parcurs-am prin deșert cărarea-ntortocheată
Știind că stau la pândă argații din infern
Dar nu a fost, nicicând, credința perforată
Căci am privit spre Steaua locașului etern.
N-am fost scutiți de chinul produs de o văpaie
Și nici n-am fost tratați așa cum am fi vrut
Dar știm că-ncredințarea n-a fost un foc de paie
Și știm că am cântat atunci când ne-a durut.
Adâncă mulțumire din inimi izbucnește
Că-n lunga pribegie de har n-am fost lipsiți,
C-al Cerului hambar, nicicând, nu se golește
Și că-n eternitate vom fi preafericiți.
George Cornici/Nov. 2014