Și totuși, iubirea Ta...

Tu m-ai iubit de la-nceput
Chiar dacă ochii mei n-au vrut,
Lumina ca să vadă...
Doar Tu Te-ai întristat atunci
Când primul om n-a vrut porunci
Și-a preferat să cadă...

Tu m-ai văzut când nu eram,
Și câte ierni vor bate-n geam
Și-n ușa vieții mele...
Tu încă porți în palme semn
Păcatul meu ca un blestem,
Necazurilor grele...

Tu încercai să îmi vorbești
Dar eu crezut-am în povești,
Mai mult decât în Tine…
Credeam că Ești ceva ascuns
Și n-am știut că-n spate-Ai dus,
Și crucea pentru mine...

N-am meritat să fiu găsit
Dar Tu ai plâns și m-ai iubit,
Ca pe un prunc în fașă...
Și chiar de sufletul umil
Adună zâmbet de copil,
Iubirea-mi este lașă…

La porți de aur vreau să bat
La Tine, Fiu de Împărat;
Doar Tu-mi aduci salvare...
Ca un lepros ce n-a uitat,
Plângând, eu vin și-ngenunchiat,
Din nou să cer iertare...

Privesc mereu spre infinit
Cu sufletul ce mi-e rănit,
De mâna cea păgână...
Dar mă încred în nevăzut
Din ziua când am fost născut,
În semnu-Ți de pe mână...

Viorel Balcan, 16 noiembrie 2014