Păzeşte-mi fraţii Tată
Autor: Berbec Ion  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adr1an_rex3 in 18/11/2014
Păzeşte-mi fraţii, Tată,
Acolo unde sunt,
Dă-le puterea toată
Şi-al biruinţei cânt

Îmbracă-i cu credinţa
În Fiul Tău, Isus,
Măreşte-le dorinţa
Ca să privească-n sus

Să caute-a Ta faţă
Chiar de sunt risipiţi
Porunca Ta - povaţă
Să-i facă veşnic sfinţi

Ajută-i când putere,
Nu se mai află-n ei
Şi-n mijloc de durere,
Să ştie, sunt ai Tăi;

Când răul se strecoară
În oboseala lor
Tu Tată, dă-le iară
Doar Apă de Izvor

În foame şi necazuri
Iubind străine vieţi
Deschide-le zăgazuri
Şi fă-i ai Tăi profeţi

Învaţă-i să iubească
Chiar dacă nu-s iubiţi
Cuvântul să-L păzească
Precum strămoşii sfinţi

Oriunde se vor duce
Să ducă-a Ta Lumină
A Sfântului Tău, cruce,
Celui, ce are vină

Ca toţi să recunoască
În crucea Lui Isus
Iubirea-Ţi părintească
Ce moartea a răpus.

****************

Păzeşte-mi fraţii, Tată,
Acolo unde sunt
Dă-le puterea toată
Şi-al biruinţei cânt.

Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 790
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni