OMUL

Atâtea scrie omul despre Tine,
Atâtea laude, cântece și poezie,
Atâtea declaraţii în public şi în singurătate
Dar la final, se văd în fapte.

Atâtea conferințe, adunări și predici,
Atâtea consilieri și sfaturi
Atât de obișnuite au ajuns
Că nu mai ajungem să-L vedem în ele, pe Isus!

Și-n fața lumii afişăm un zâmbet cald şi-mbrățisări,
Și mersul ni-l formăm cu mare grijă,
Să pară pasul fără vină,
Și-n taină, ne admirăm cât am lucrat la eu-l meu.

O, și nu vom recunoaște-n veci,
Acestea toate sunt povesti,
Când tu slujesti acolo-n faţă,
E clar, ajunge, asta-i iubire adevărată !

Așa ne place să privim
Cu ochi de așa zis creștini,
Şi ne mințim în fiecare zi,
Că suntem buni, curați și sfinți !

Mai adă Doamne, cinstea și iubirea
Mai curățește-ne și astăzi glia
De mărăcini si frunze moarte;
Mai vindecă de răutate.

Mai vino, Doamne, printre noi!
Să vezi cât de pasivi suntem,
Să vezi cât de frumos cântăm,
Şi câte știm să recităm.
Să auzi ce teme - avem
La amvon când ne urcăm:
Ai spus Tu, sau eu-l meu ?!