Când privesc spre Tine, Doamne, la lucrarea Ta ciudată,
Mă gândesc adânc în mine, cad pe gânduri dintr-o dată,
Tu mă cercetezii de-aproape, până gândul mi-l pătrunzi,
Doamne, cât ești Tu de mare, nu-i un loc să Te ascunzi.

Nu există nici în ceruri, nu-i vreun loc de pe pământ,
Ca să nu cuprindă ochii, Celui ce e veșnic sfânt,
De-aș sui pe scări eterne, să străbat văzduh și stele,
Și acolo, Tu, Isuse, în etern ești Domn pe ele.

De m-aş face colb, cenușă, pe ogoare vânturat,
La Cuvântul Tău, Isuse, aș fi viu cu adevărat;
De ar fi să plec din zori și să stau pe malul mării,
Și acolo mă-i vedea, știu că nu mă dai uitării.


Tu, mi-ai întocmit rinichii, m-ai țesut în chip ciudat,
Dumnezeul mântuirii, veșnic binecuvântat,
Văd cu câtă gingășie, Tu mi-ai dat un chip frumos,
De aceea, eu, Te laud și Îți cânt Isus, Hristos.

Știu, și am încredințare, că nimic nu Ți-e ascuns,
Ochiul Tău oriunde vede, și nimic nu-i ne-pătruns,
Când eram un plod ascuns, ca și în adânc departe,
Tu ai hotărât Isuse, zilele ce mi-au fost date.

Nepătruns ești Tu, Isuse, câte gânduri minunate,
Nu există să măsoare sau să fie numărate,
Nici nisipul mării tot, de s-ar strânge la un loc,
De s-ar face un gigant, tot nu poate-fi numărat.

Dar acum, eu prin credința, ce stă scrisă în Cuvânt,
Văd puterea Ta cea mare, vechi și noul legământ,
Și Îți mulțumesc Isuse, pentru harul minunat,
Căci din groapa de păcate, Tu, Isuse, m-ai salvat.


Amin.