Isuse, mântuirea mea

Te-am cunoscut când vânturile rele,
'Mi zbiceau fără de milă ființa,
Când în poverile - păcate,
Eram o prizonieră în cătușe grele.
Când plânsul sufletului-mpovărat,
Gemea de suferinți,
Când dealul rugăciunii nu îl cunoșteam,
Și nu știam nimic de pocăință.
Te-am cunoscut când falca de balaur,
Stătea deschisă înspre mine,
Ca înspre pomul plin de fruct,
Mâncându-i rând pe rând,
Din merele de aur...
Te-am cunoscut
Când lacrimile-mi erau hrană,
Și orizontu'disperare,
Când verdele nu-l mai vedeam în frunze,
Și tot ce Tu, creasei pentru om,
În mine nu-și mai regăsea, cuvânt-splendoare.
Te-am cunoscut...
Când sufletu-mi era năvodul plin,
Cu fapte fără de lumină,
Când nu aveam niciun răspuns
Pentru sfârsitul vieții sau:
Ce va fi dincol' de tină?
Când orizontul era limitat,
Iar traiul mi-era tare-mpovărat,
Atunci, cu mine-n dialog Tu ai intrat:
- N-ai vrea să fii pe veci cu Mine-n veșnicii,
N-ai vrea să-ți lepezi
Haina grea și viața, ce te-apasă,
Lasându-mă pe Min' să ți-o transform într-una albă,
Pe veșnicii să-Mi fi, mireasă?
N-ai vrea să scapi de ceea ce-ți aduce greu,
Luând în loc schimb, sfânt-jugul meu?
- Cum să nu vreau, dar în ce merit?
Căci într-al meu, eu n-aș putea
Să schimb nimic să scap de întuneric.
Și brațul sfânt de Dumnezeu,
Puterea sfântă-n Duhul Său,
Smulgea răul din pieptul meu,
'Mi sufla în lacrimile strânse,
În suferinte, vini și nedreptăți ascunse.
...Un suflu, caldă-adiere,
O sfântă facere de bine,
Scăpându-mă de rău și de suspine,
M-a întâlnit pe vremea de cireși,
Și m-a unit în dealul Golgotei,
Isuse, mântuirea mea, cu Tine!




Recunoștintă Domnului Isus Christos, în veci!
18 noiembrie 2014, Sanda Tulics.