Psalmul 10:14
"... În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit și Tu vii în ajutor orfanului."
Cădeau steluţe albe de zăpadă
Din ceru-acoperit de vineţi nori,
Ieşeau copii-afară ca să vadă
Dorita iarnă ce le da fiori.
Omătu-ncovoia fragile ramuri,
Copii mai mari se fugăreau zglobii,
Iar fraţii lor mai mici priveau prin geamuri.
Decembrie în inimi de copii!
În parcul ce se-nvecina cu strada
Un băieţel plângea privind spre cer,
Pe-obrajii-nlăcrimaţi se-oprea zăpada
Sfârşindu-şi brusc traseul efemer...
Trecea pe-alee lumea-nfrigurată,
Stresată de al grijilor noian,
Bărbaţi, femei, cu fruntea-ngandurată,
Privind absenţi acel micuţ orfan.
Cu faţa-i mică, slabă şi-ntristată
Se potrivea cu cerul înnorat;
Îşi ridică privirea când, deodată
În faţa lui se-opreşte un bărbat.
-Pe cine-aştepţi, copile? zise omul,
De ce eşti trist şi care-i oful tău?
-Sunt supărat că nu mai vine Domnul,
Şi-aş vrea să merg curând la Dumnezeu!
Chiar ieri a luat-o sus, în cer, pe mama,
Dar ea mi-a spus, 'nainte de-a pleca,
Să nu las să mă stăpânească teama
Că Domnu-i bun şi nu mă va lăsa.
Iar mama e acum cu al meu tată
Ce mai demult în ceruri a plecat,
Şi ştiu că mama n-a minţit vreodată;
Probabil Dumnezeu a-ntârziat!
-Copile drag, bărbatu-atunci ii zise,
Tu eşti minunea ce o aşteptam,
Mesajul unei fericiri promise
La care să mai sper nu indrăzneam...
Că fiul mi-a murit prin ţări străine
Şi cu soţia îl jeleam şi-acum,
Dar Dumnezeu mi te-a trimis pe tine,
Să-ncepem împreună un nou drum.
Înalţ spre Domnul rugi de mulţumire,
Că aşteptarea nu ne-a fost in van,
Îţi voi purta de grijă cu iubire,
De azi încolo nu mai eşti orfan!
Şi-n seara de decembrie, târzie,
Emoţionaţi, plecară împreună
În suflete cu mare bucurie,
Tată şi fiu, ţinându-se de mână!
Poezia este inspirată dintr-o povestire din calendarul "Sămânța bună".