Doi prieteni buni


Mic şi hazliu, un motănel,
Gheruţele şi-a scos degrabă;
S-a căţărat pe-un copăcel
Aşa, ca să-şi găsescă treabă;

Voia ghearele să-şi ascută,
La căţărat, să se antreneze;
N-avea pricepere prea multa,
Şi era să se accidenteze.

S-a speriat rău, motănelul
Cu mieunatul nu înceta
Dar Azorel cel mic, căţelul,
Din răsputeri, tare lătra

Prietenul său era speriat
Şi trebuia să îl salveze
Aşa că, s-a pus pe lătrat
Cu gând, ca să-l încurajeze

Voia ca să-i spună cuiva
Şi-l va salva cu siguranţă
Căci singur, nu îl va lăsa
Să fie calm, plin de speranţă

Voia stăpâna s- înștiințeze
Ca să le vină în ajutor
Pe prietenul lui, să-l salveze
Şi cu lătratul, îi dă zor!

Curaj îi dă lui motănel
Prin lătrături mici, prietenoase
Acol' va sta mereu cu el
Căci singur, nu voia să-l lase.

Târziu de tot, a auzit...
Stăpâna, motanu-a salvat
Căci ea în grabă a venit
Si sus pe scară s-a urcat

Pe motănel l-a coborât
Iar Azorel, vesel lătra
Stapânei, el i-a mulţumit
Ea pentru ei, mamă era.

Şi ei s-au jucat bucuroşi
Căci îi lega o prietenie
Erau hazlii, erau voioşi
Şi se jucau, cu bucurie.

Aşa şi noi, copii, să fim:
În prietenie credincioşi
Pe aproapele nost' să-l iubim
Să fim drăguţi şi prietenoşi

Căci Domnului aşa Îi place
Cu drag noi să ne ajutăm;
El, parte la ceruri ne face
Dacă a Lui cale, urmăm.

Amin

Câmpia Turzii, 15 noiembrie 2014