Lacrimi de aur
Își plâng ''ploile de aur'' sălciile-ngălbenite,
'Ntr-o rugă-palidă, necontenită,
Îndrăgostite sunt de cer,
Fără gând căci ar fi pedepsite.
Își cercetează-n apă, fața
Unită cu albastru înstelat,
Și n-ar schimba vreodată închinarea,
Și părtășia-n luciul apei,
Nici cerul ce se vede, atât de minunat.
O rugă fără de-ncetare le e viața,
Așa adorm și astfel se trezesc,
Îmbrățişează-n ''ploi de aur'' cerul,
Când plouă norii printre crengi,
''Lacrimi-aur'' pe luciul apei cald, clipesc.
E-un plâns al cerului cu râul,
Prin plete-aur, sălcii plângătoare,
Sau e fericirea lui în lacrimi,
Când rugile plecate-n sălcii-închinare,
Îi îmbrățisează faţa în splendoare?
Demult mi-a atras atenția poziția sălciilor în formă de rugi,
formând o simbioză cu cerul în luciul apei.
Zilele astea am văzut sălcii cu crengi-plete, galbene ca aurul,
plecate ca niște oameni în închinare .
Sanda Tulics
26 noiembrie 2014
Unită cu albastru înstelat,
Și n-ar schimba vreodată închinarea,
Și părtășia-n luciul apei,
Nici cerul ce se vede, atât de minunat.”
O imagine a unitatii pilda pentru noi, precum spune versetul Ioan 17.22 ” Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una ”
Slavit fie Domnul!
Domnul sa te binecuvinteze!