Doamne, Tu dai tãrie celui ostenit,
Când sub povara crucii înghenunche slãbit,
Te pleci cu el sub cruce, de jos, Tu îl ridici
Şi umãr lângă umãr spre ceruri, sus, îl urci.

Doamne,Tu eşti cu cel slãbit în suferinţã,
Şi-l iei cu Tine în carul de biruinţã
Îl faci sã treacã valea morţii în cântare,
Fãcând din ea izvor de har şi sãrbãtoare.

Doamne, Tu eşti cu acel zdrobit sub povarã,
Alungat de lume cu hulã şi ocarã
La crucea lui amarã îl sprijini sã urce
Cãrarea cãtre slavã ce trece pe la cruce.

Doamne, Tu eşti cu acel flãmând de Tine,
Şi cu cel setos de apã, ce-ngrabã vine,
Se-adapã din Tine, Izvorul apelor vii,
O fântânã ce tâşneste viaţã-n veşnici.

Doamne, Tu dai mângâiere celui întristat,
Şi pace divinã când este greu încercat
Trimiţi în jurul sãu o oştire cereascã
Ca omul din ţãrânã sã te preamãreascã.

De aceea astãzi, Doamne, 'naintea Ta venim,
Cu inima, cu gândul, cu tot sã-Ţi mulţumim
Cuvântul Tãu ne spune: "acel ce Te-a chemat
Veni-va-ngrab' la Tine, cãci a fost ascultat".

O slavã, slavã ŢIE, veşnice Creator,
Ai fost salvarea noastrã, al nost' Mântuitor
Cu Tine pe vecie, Pãrinte drag, divin
De azi pânã-n vecie, aşa sã fie, amin.

Amin