S-au scurs din anii mei, azi patruzeci şi unu,
Eu nu ştiu Doamne, câţi se vor mai scurge,
Însă Te rog o Tată, nu-mi da drumu'
Atinge-mă, să-Ţi simt mereu parfumu'
În alergarea ce-o voi mai parcurge.

Pentru ce-a fost, dar n-a'nsemnat slujire,
Azi mă căiesc, smerită-Ţi cer iertare,
Te rog nu-mi lua în seamă starea de neştire,
Îmbracă-mă cu Har şi îndârjire,
Ca-n viitor să fiu o "piatră tare".

Din patruzeci şi unu, ştii prea bine,
Treizeci şi trei trăit-am fără rost,
Şi când, deodată, m-ai chemat la Tine,
Văzându-mi starea îmi era ruşine,
Duios însă mi-ai spus, că uiţi ce-a fost.

Pentru aceşti din urmă şapte ani de când,
Te-am întâlnit şi mă conduci prin Har,
Îndrept al mulţumirii mele sincer gând,
Şi vreau ca în credinţă să merg mereu crescând,
Pe culmea care duce l-al Tău dorit hotar.

Cât despre ce va fi în viitor să fie,
N-am teamă, mă încred şi ştiu prea bine,
Că plânsul Tu-l prefaci în veselie,
De-o fi să trec prin greu, spun "slavă Ţie",
Dar veşnicia vreau, să o petrec cu Tine!



AMIN!