TU poţi să-mi dai aripi,
şi forţă să zbor,
mai sus, spre înaltele stele.
Iar gândul să-mi fie de nemuritor,
făptura, mai pură ca ele.
TU poţi să-mi dai darul,
de-a nu mă-ndoi,
când nori de-ncercări vin pe cale.
Mereu cu speranţă,
crezând voi privi,
spre cer, din adâncuri de vale.
TU poţi să-mi dai viaţă,
doar TU, Creatorul,
dar nu-n trupu-acesta de tină.
Aici unde sunt efemer,
muritorul,
Ci-acolo, cu Tine-n lumină.
TU poţi să-mi dai totul,
chiar ne-nchipuirea,
când mintea-n idei poticneşte,
S-accept voia-Ţi sfântă,
că Tu eşti Zidirea,
eşti Tatăl, ce mult mă iubeşte.
TU poţi să-mi dai crezul,
speranţă, putere,
că pot construi din ruine,
Să nu mă doboară nicicând,
vreo durere,
Că şi eu pot totul, prin Tine !
AMIN !