Năvăliră flori de stele
Din edenica livadă
Ori că deveniră grele
Sau veniră să ne vadă.

Împletiră-n coame vânturi
Argintiile petale
Să cutreiere pământuri
Fără drum și fără cale.

Se aștern peste troiene
Ruginite de aramă
Puhave aeriene
Fără plânsete de vamă.

Crede solul că eterul
A venit să-ndeplinească
Uniunea-n care cerul
Ia o fire pământească.

Se mândrește-n haine dalbe
Și-n cristale clopoținde
Căci de țoalele în galben
'I-e lehamite că-l prinde.

Dară pufuri noi pe glie
Iar sosesc și se îndeamnă
Că-nțeleg că-mi vine mie
Despărțirea de la toamnă.

Parcă îmi triumfă-o voce
Și străină și-nghețată:
„Este vremea pentru bocet
De o viață terminată.

C-au venit nu flori de viață
În înspăimântarea sorții,
Dar sunt soli ușori de gheață
Din livada rece-a morții.

Vor fi viscole abrupte,
Crivețele în galopuri
De-or rămâne brațe rupte
Lăsând lumea fără scopuri

Și miresele șirete
Cu zâmbiri livrești și false
Ce vor spune pe-ndelete
Tot minciuni din minte stoarse.

Vă veți ști atât de singuri
Pierderea simțind-o bine
Doar bogați în ger și friguri
Cât și-n rugile-n suspine...”

„Poate - zic - regina-i mare
În puterile-i înalte
De acoperă un Soare
Cu-nfloriri de diamante.

Dar nu cred că-i vigilentă
Cu vifornițe nebune
Și nu e omnipotentă
Căci un Prunc o va supune.

Va conduce mic cum este
Pe acei ce-L vor cunoaște
De la falsul de poveste
Înspre basmul viu din Paște.

S-or topi temple-n religii
Cu palavragii de sală,
Cu citate, cu efigii
Și cu inima lor goală.”

„Însă Pruncul o să-nghețe
Printre clopote și predici
Și în aripile Vieții
Nu veți trece peste piedici!”

„Da - am spus - sunt mulți în lume
Doar cu mințile citite -
Noi nu-L vom purta în nume,
Ci în inime cinstite.

Cât n-ar fi împărăția
Înghețată de minciună
Vom trăi, iubind, frăția
Fiecare împreună!!!”